vineri, 19 mai 2017

am murit cu tine

hai sa bem vin
si sa ne pierdem la fundul sticlei
si sa-mi admiri ochii
sa-mi pui mana pe sutien si sa ma dezbraci de cuvinte
sa-mi atingi pielea
si sa-mi citesti sperantele
hai sa-mi picuri vin rosu pe buze
sa-mi musti carnea
si sa-mi deslusesti mistere
hai sa ne inecam in cada
in perfectiunea imperfectiunii noastre
hai sa ne legam cu sfoara
de picioare
si sa ne-aruncam in oceanu' durerii noastre
hai sa-mi dai jos chilotii
si sa-ti atingi degetele de ranile mele
vino sa ma strangi de gat
sa-mi simti sangele fugind turbat prin vene
hai sa stai pe scaun
si sa ma vezi ingenuchiata in fata ta
hai sa-mi infingi sageti in inima
sa vezi cum curge viata prin mine
hai sa ma vezi balansandu-ma de tavan
si sa-mi vezi sclipirea din ochii inchisi
hai sa ma salvezi
ca sa mergi cu mine nicaieri


vineri, 21 aprilie 2017

aprilie.

Am iubit  mereu mersul cu trenul. Este liniste, o liniste de mormant. Cel putin in trenul asta.
In trenul asta vad oameni plictisiti, fara speranta in ochi si in suflet. Oameni care nu asteapta sa ajunga la destinatie, oameni goi care isi doresc moartea si o asteapta ca pe un leac nepretuit. Oameni care ar ucide doar ca sa se ucida.
E o lumina palida, de nestins. Tremura trenul si-mi misca sufletul in noaptea asta mult prea linistita. Tuseste cineva. Parca isi tuseste grijile zilei de maine, parca-si roaga fiinta sa se descotoroseasca de neajunsuri. Atata nepasare pe fata lui batrana. Are ochii albastrii si un par alb si lung pana la umeri, brazdat parca de dorinta mortii. Isi scarpina usor fata si ofteaza des.
Sigur a fost intr-o alta viata un tanar cu ochi albastri, par saten si zambet pe buze. Un albastru de te pierzi in ei, pariu ca aveau o sclipire si o speranta arzatoare.. insa acum, acum tot ce se vede este un albastru sters, impaienjenit, pustiit si obosit. Atata boala, atata lacrima si atata nervi incat si-au distrus fiecare putere, Dar totusi, totusi atat de plini, atat de cuprinzatori. Are o cicatrice pe fata, poate este veteran de razboi, poate de asta nu ii este frica de moarte si o injura apasat printre dinti din cauza ca nu il mai bifeaza pe lista ei. Poate a vazut atata moarte incat crede ca este un om al ei si o asteapta ca si cum ar merge acasa. Inca poarte verigheta.. sotia lui e moarta, altfel n-as avea cum sa explic tristetea ce i se citeste pe chip. Sigur i-a murit iubirea si a murit chinuita de n-a mai reusit sa-si stearga de pe fata amaraciunea zilei de ieri.
Poarta haine ponosite desi miroase a un paarfum imbietor. Isi ingrijeste unghiile si isi sterge mereu nasul cu o batista brodata, cu o floare de colt. A incercat sa zambeasca vazand un copil mic tipand dupa femeia ce i-a dat viata. Nu are doi dinti in fata. Ii este dor, pe semne, de copilarie, vrea sa dea timpul inapoi cand grijile zilei de maine, si a celor pana cand va muri, nu il acaparau, nu ii devorau sufletul. Si se incrunta atunci cand porneste iar trenul. Nu cred ca vrea sa ajunga acasa si sa fie singur, Nu cred ca ii place singuratatea locului sau pustiit si cu aroma de iubirea plecata. Si-a sters acum un ochi, cred ca este bolnav. S-a uitat in batista si a bolborosit ceva nervos. A pus-o lenes la loc si si-a incrucisat mainile intr-o defensiva morbida.
Se ridica nervos si suparat. Coboara din tren uitandu-se amarat la locul pe care-l lasa in urma. Cred ca ajunge intr-un loc ce eu l-as numi acasa insa, pentru el, pare a fi iadul vechi si monoton.
Il vad pe geam cum dispare in noapte.
Iubesc sa merg cu trenul noaptea. Imi las mereu in el sperante prostesti si bucurii efemere.

luni, 10 aprilie 2017

oricum nu o sa intelegi niciodata

da.. si mi-am aprins lenes o tigara cat asteptam tramvaiul. erau atatia oameni plictisiti de viata ce asteptau impreuna cu mine. fara sa-mi dau seama m-am trezit cautand melodia ta favorita prin playlist-ul meu si mi-am ridicat ochii sa vad daca mai vine. atunci mi-am dat seama ca te cautam, si te-am cautat in fiecare om ce-mi statea in fata, si mi-am dat seama ca atata timp cat tu esti departe, devii o parte si mai mare din mine. uneori, nici eu nu mai inteleg unde incepi tu si unde incep eu sau, mai bine zis, unde ma termin eu.
si m-am trezit ca ma uitam in gol si tramvaiul imi ajunsese. m-am urcat lenes in el, si i-am dat play melodiei. daca as putea sa controlez ce se intampla cu mine, mi-as dori sa nu te mai simt niciodata.
dar doamne cat de viu erai in momentul ala, cat de bine te puteam vedea. si oh, cat de greu s-a miscat tramvaiul ala, parca-si dorea sa te simt acolo, sa te vad, sa te am langa mine. parca si-a dorit sa-mi chinuie sufletul pana sa ma dau jos si sa te uit pe bancheta aceea.
imi rup bucati din inima cand ma uit la ecranul telefonului meu prost si nu vad mesajul de la tine, si nici nu suna in miez de noapte sa iti aud vocea.
nu am inteles nici pana acum unde am gresit, sau unde gresesc, sau ce n-a fost potrivit pentru tine.
oh si ce se grabeau oamenii astazi, parca nu mai ajungeau la destinatie, parca timpul curgea prea repede si nu mai aveau timp.. iar eu, eu mergeam usor printre ei si simteam cum am timp, cum timpul sta in loc pentru mine, cum eu oricum nu o sa ajung la destinatia sufetului meu, asa ca nu are sens sa ma grabesc nicaieri. simteam cum oricum locul meu nu este aici, cum sunt o umbra pe asfaltul care abia se incalzeste.
da, si m-am plictisit.. am plecat si m-am urcat intr-un autobuz. m-am plictisit sa astept, am obosit sa astept ceva ce oricum nu vine, mi-am pierdut interesul pentru o destinatie care tot se indeparteaza.
n-ai stat niciodata aici, n-ai fost calmul printre furtuni. mereu ai fost un uragan ce a devenit mai mare, si mai mare..
sunt prea obosita si e de datoria mea sa plec, sa te las in pace, sa te las in globul tau de cristal.
imi pare rau, te-am cautat peste tot, am vrut doar sa te vad trecand, ti-am cautat privirea peste tot.. dar de ce scriu eu toate astea? oricum tu nu o sa intelegi ce spun.. oricum nu o sa vezi prostiile astea, oricum nu o sa iti dai seama de mine, oricum o sa ramana totul asa cum e si acum, oricum nu o sa imi dai niciun semn, oricum o sa fiu un nimic pentru tine..

am obosit sa incerc sa te fac sa te uiti la mine, m-am si plictisit..
oameni obositi de iubiri neimpartasite
bilet de tramvai folosit
melodie terminata
oricum nu o sa intelegi niciodata
da.. mi-am aprins lenes o tigara

joi, 23 martie 2017

aici n-am

și am înțeles. aici nu e loc pentru mine. nu eu trebuie să-ți încălzesc patul în noapte, nu asta-ți dorești. e mult mai mult decât mi-am putut imagina, nu e cum am vrut, nici măcar cum mi-am închipuit.
plec acum, îmi bate vântul în păr și mă ia frigul.. ai plecat și tu am plecat și eu, ești absent.
n-am mai multe cuvinte să scriu, să-ți spun.
e doar noapte și e târziu și ți-am rupt cuvintele și le-am dat foc în fața geamului meu.
nu mă mai leagă nimic de tine și nu te mai leagă nimic de mine.

am plecat și încă te iubesc.

marți, 21 martie 2017

pandora

mi-ar fi trebuit un cui acum, să stau și eu să contemplez, dar ma mulțumesc și cu o țigară.
dacă m-ai vedea acum ai spune că sunt o femeie de afaceri de succes.
de ce? am părul roșu prins în coc lejer și îmi curg suvițe rebele de păr pe ici pe colo, mi-am pus ochelarii pentru că acuz dureri prea mari de cap de ceva vreme, stau cu laptopul în brațe, fumez leneș din țigara asta și stau să scriu. am piciorul drept ridicat la piept, și sunt destul de prinsă aici încât n-aș auzi dacă ai veni să îți iei un pahar de apă. în imaginația mea încă ești aici.
am vrut să îți scriu astăzi despre tine, despre mine și despre noi. am vrut să îți scriu cum încă te iubesc, cum încă mă gândesc la tine mai des decât pot să clipesc, am vrut să îți spun cum te vreau, și în pat cu mine, leneș la margine, obosit și cu spatele la mine, să mă trezesc că-mi este sete și să fii acolo, în lumea ta, cu gândurile tale, să-ți văd părul cum se întinde pe jumătate de pat și să ți-l dau la o parte amuzată, să mă întind înapoi lângă tine și să încerc să nu te răpesc din somul tău, să-ți spun cum te vreau si cântându-mi la chitară și doar uitându-mă la tine, cum vreau să mă ții de mână printr-un parc aleatoriu și vorbind orice mic amănunt neimportant din viețile noastre mult prea importante, și cum vreau să mă uit la tine și să rămâi contrariat, să te văd cum te uiți la mine ciudat când spun vreo prostie sau vreun lucru ce nu-și are rostul sau vreo logică, cum îmi doresc mesajul ce ”ce faci?„ târziu de la tine, să mă bucur ca un copil de tine, am vrut să îți spun în seara asta să nu pleci de aici, să nu pleci de lângă mine, să nu-ți întorci privirea de la mine, să nu renunți la mine oricât de dificilă aș fi, să nu mă abandonezi, aș fi vrut să-ți cer să-mi dai șanse peste șanse până o să ajungi să vezi că n-au fost în zadar, până o să ajungi să mă vezi pe mine, să-mi vezi fiecare parte din corp, din viață, din suflet, din inimă, până o să-ți dai seama că te iubesc, că te-am iubit, și despre viitor nu știu ce să spun, dar sigur tot acolo voi fi.
am vrut în seara asta să-ți arăt că tu contezi, mai mult decât carnea care ești, mai mult decât partida bună de sex, mai mult decât sărutul voit, mai mult decât atât, am vrut să-ți arăt că tu omul contezi, că tu sufletul ești important, mi-am dorit să vezi că te văd și că sunt aici indiferent de cât de greu este, de cât de mult mă soliciți, sunt aici și îmi place aici..
am vrut să vezi că nu am orgoliu, și cel puțin nu cu tine, am vrut să observi că sunt goală în fața ta, atât de haine cât și de orice secret, am vrut să vezi că te-am lăsat să mă vezi, am vrut să vezi că încă sunt îndrăgostită..

dar am sfârșit aici, pe un scaun prost, în bucătăria rece, deja la a 3 a țigară cu gândul la tine..
am sfârșit aici, după niște mesaje proaste, gândindu-mă că te vreau, că nu-mi doresc altceva, după atâtea lucruri greșite cu tine, după atâtea nopți pierdute plângând, după prea multă suferință, mă agăț doar de niște cuvinte scrise pe o foaie roșie, după niște mesaje spuse poate la disperare, după toate astea încă mi te doresc, încă te iubesc, încă mi-e dor de tine, încă sper..

probabil e prea mult, probabil te sperii, probabil îți este frică și te simți copleșit.. și mie îmi este frică, și eu aș fugi acum, și eu m-aș duce departe, și eu mi-aș comanda o viață nouă de la un non-stop și dacă-mi mai rămâne rest mi-aș lua cu mine numai amintirile frumoase cu tine, și eu m-aș încălța în papuci noi și aș fugi de aici, dar rămân pentru mine, sperând c-o să-mi fie vreodată bine cu tine..

e prima seară în care nu am băut alcool
și tu tot nu ai venit să-ți iei paharul cu apă.

joi, 16 martie 2017

spem

Te rog, doar te rog,

nu mă lăsa să te aștept. e singurul lucru pe care nu l-am învățat niciodată, pe care nu am vrut să îl învăț pentru că doare prea tare așteptarea. atât de multă speranță în așa puțin timp.

plouă iar.
ascunși sub un acoperiș, lumină prea difuză și săruturi furate copilărește.
mi-ai lipsit, mi-ai lipsit atât de mult încât destinul s-a hotărât să mi te aducă înapoi. nu era nimic între noi. te-am simțit mai aproape ca oricând. în aer se simțea miros de alcool iar cuvintele tale se așezau leneș pe retina mea. ți-am inspirat sufletul adânc în plămâni și eram gata să nu mai respir de frică să nu pleci iar. mi-ai furat plăcerea de a te ține în mine cu prețul vieții, ți-ai dorit să mă ții lângă tine și ți-a reușit. macabru, îmi cereai sufletul pentru totdeauna. n-am ezitat. m-am întins pe spate, lăsându-mi corpul în brațele tale. te-am lăsat să mă dezbraci din cuvinte și am rămas vulnerablă în fața ta. ți-am oferit tot ce sunt eu cu încrederea că în mâinile tale nu-mi va face absolut nimeni rău. te-ai jucat dureros pe coastele mele și mi-ai tatuat iubirea în inimă atunci când te-ai hotărât că merit.
n-am putut să mă gândesc la nimic mai mult în noaptea aceea decât că-mi doresc să nu plec. îmi doresc să rămân aici oricât de greu mi-ar fi. îmi doresc să rămân aici chiar dacă pe tine nu o să te am. vreau să rămân aici și să te văd pe tine fericit, cu sau fără mine.
mi-a fost atât de dor de tine.

te rog, doar te rog,
nu mă lăsa să te aștept, pentru că nu știu cum să fac asta..

duminică, 12 martie 2017

duminică, 12. plouă

flori și primăvară și ploaie.
weekend-ul ăsta s-a stricat vremea , și-am stat să mă uit pe geam cum plouă și peste sufletul meu
mi s-a făcut dor și am aprins țigara încet, hotărâtă să-mi scurtez viața din nou, ca în acele nopți în care pe buze-mi stătea otrava lui și pe gât tatuat sărutul nocturn, fugitiv.
arde, se stinge ușor, cu emoția sfârșitului.
corpul mi-e nebun după o clipă de aer iar inima îmi tânjește.
țigara îmi lasă un gust amar, buzele mi-s însângerate, imaginea putredă a inimii îmi revine în minte cu fiecare fum tras.
m-am încărcat cu speranțe și mi-am prins părul cât mai lejer în două cocuri, mi-am luat ghetele și un zâmbet timid și am plecat spre visul care mi-a deranjat nopțile în ultima vreme.
am sperat că oricât de imperfect e, va rezista.
duminică, 12
plouă și-mi răscolește gândurile
parcă mă doare ceva, mă apasă în capul pieptului și mă sufocă. ca un ultim testament mă văd în brațele tale privind inconștient la copacul din spatele ferestrei mele. plâng - un plâns demn de milă.
inima împărtașește visul ploii.
și cad.
dacă ploaia ar putea vorbi și pământul ar putea-o susține, ți-ar spune toate păcatele făcute pentru tine.

ea îl iubește. el n-o iubește
ea e o stea. el e cerul plin de stele
ea e muzică. el e portativul bătrân
ea e vântul. el e oxigenul
ea e iubirea. el e adolescentul
ea e viciul. el e păcatul
ea e amintire. el e trecut
ea îl iubește. el n-o iubește.

Plec. Nu ştiu dacă mă voi mai întoarce . Dacă îţi e dor de mine , uită-te în sus. Caut limitele. 

vineri, 3 martie 2017

relicto loco

plec acum..
și plec cu un dor în suflet și cu lacrimi în ochi..
mi-am strâns lucrurile din cameră, mi-am șters praful și mi-am aerisit locul..
o să mă întorc mai târziu să dau cu var și pereții prea încărcați de amintiri..
nu mai pot sta aici, nu mai pot rezista între pereții ăștia..
mă sufocă, mă presează și mă întristează mereu când îi privesc..
plec din camera asta,
plec din orașul ăsta..
plec și nu mă mai întorc..
te uit și nu te mai chem înapoi..
plec din locurile mele de suflet
plec pentru că le-am încărcat prea mult de tine..
plec pentru că-mi amintesc de mine cu tine..
merg și o iau de la capăt în altă parte..
plec și de aici, pentru că-mi miroase a tine..
plec de peste tot, pentru că-mi aduce aminte de tine..
plec azi și o să plec și mâine..
îmi iau rămas bun oraș frumos
îmi iau rămas bun cameră rece
îmi iau rămas bun oameni frumoși
îmi iau rămas bun de la tine, nici nu știu cum să-ți mai spun
îmi iau rămas bun..

mi-am șters lacrimile, mi-am luat ghiozdanul
bagajele-s deja în mașina
mă uit în urmă, e gol și pustiu și rece și întuneric
ultima privire și te văd acolo, pe scaun cu chitara
m-aș întoarce să te iau în brațe pentru ultima oară
m-aș întoarce să-ți spun să te întorci
m-aș întoarce să-ți plâng în brațe
m-aș întoarce, dar tu nu te-ai întoarce
și mi-a căzut o ultimă lacrimă..
am stins lumina
am plecat..
nu mă mai întorc..

joi, 2 martie 2017

occidi amore, scribere post mortem

ca sa vezi, ceasul bate ora 1 si eu ma gasesc in pat si scriind tot despre tine.
astazi n-am diacritice pentru ca-s prea obosita pentru ele. si am obosit sa fiu perfecta.
mi-au trecut multe suflete printre astia patru pereti. multe suflete ce si-au dorit sa stea, si-au dorit sa le prind si sa nu le mai dau drumul. insa al tau suflet mi-am dorit sa-l tin aici, intr-un fluture negru de pe peretele meu, sa-l tin aici, sa-l am langa mine si sa ma ia in brate noaptea cand ma doare, cand imi cad lacrimi grele, cand imi arde sufletul de dor, cand te vreau si nu te am.
n-am mai miscat chitara din locul in care am pus-o cand erai cu mine, n-am mai miscat-o de acolo doar ca sa nu-i deranjez urmele degetelor tale, ca sa o aud mereu cum iti canta fiecare acord, mi-am legat sufletul de tine si-ti aud fiecare sunet si-ti adun fiecare urma a ta din camera mea si mi-o impletesc in par..
te dispretuiesc cu fiecare molecula din mine, m-ai lasat singura dupa ce mi-ai aruncat lenes cuvinte care sunau atat de bine incat m-au facut, in seara aceea, sa ma indragostesc si mai tare de tine.
nu stiu daca o sa vezi vreodata asta, nu stiu daca o sa te mai vad vreodata pe tine, nu stiu daca imi doresc sa te mai vad vreodata..
eram cel mai cald loc de pe pamant pana cand ai reusit tu sa intrii in viata mea, ori pana am reusit eu sa te vreau in viata mea, si m-ai transformat intr-o padure pustie si inghetata.
in seara asta, dupa ce am vazut ca te-ai intors la trecutul tau, am reusit si eu sa ma descotorosesc de tine.
in seara asta te-am uitat.
iar in seara asta te rog sa nu te mai intorci niciodata!
in seara asta imi iau adio de la tine.
in seara asta mi-am ucis iubirea si-i scriu post-mortem.

mi-e dor de tine, dar nu te mai vreau inapoi.

joi, 23 februarie 2017

dansezi cu mine?

am vorbit, știi?
mi-a tresărit inima de fericire când și-a adus aminte de mine.
ascultam muzică prea psyhedelică atunci, și nu știam cum să-mi opresc inima din a mai bate haotic.
mi-l doresc și mi l-am dorit mereu, de când l-am cunoscut.
mi-a fost greu să-mi rup de pe suflet cuvinte negre și să i le înșir pe ecran.
m-a durut să-l știu acolo dar nu al meu.
mi-am scris pe suflet că-l las să plece, să nu se sufoce cu nebunia din mine.
nu pot să mă țin de promisiune, nu pot să mi-l scot din creier.
stăteam în pat și simțeam cum se scurg secundele prin mine, și-aș fi vrut să-l am și să-l țin cât mai mult acolo, cu mine, să nu plece, să nu treacă peste mine ca peste altă frunză ofilită din viața lui.
mi-am dorit să-i fiu trandafirul negru ce-i crește în suflet.
mi-am dorit să-i fiu acolo, să-i cresc aripi și să-i arăt cum să zboare.
mi l-am dorit lângă mine, să-i fiu în brațe și să-i pot pune stele în suflet.
am vorbit..
și vorbim..
și mi-l vreau..
și o să mi-l vreau..
dar nu știu când..
mi-e dor..
de el
de mine
de mine cu el
m-am pierdut undeva pe drum, știi?
mă pierd cam des..
dar de data asta, m-am pierdut ciudat
m-am pierdut nebun și m-am pierdut de tot
n-am mai fost îndrăgostită, am crezut că sunt, dar n-am fost
iar acum, mă văd iar îndrăgostită
și mă doare o durere mută
îmi doresc, și câte îmi doresc..
nouășpe ani și doi ochi albaștrii, hai să dansăm...


luni, 20 februarie 2017

iar am dat-o-n bară

m-am îndrăgostit. și nu m-am îndrăgostit de omul meu, m-am îndrăgostit de o epavă de om, un suflet mort care mi-a supt toată viața. mi-am promis că am să-i rezist, că n-am să mă atașez, dar când l-am văzut întins în patul meu, pe cearșaful meu, nu m-am putut abține. mi-am sădit în el toate semințele speranței mele și i-am împletit în suflet coroana iubirii mele. n-a fost îndeajuns. era un suflet mort, era pierdut de mult și m-am pierdut și eu odată cu el.
nu mai zâmbesc, ascult muzică proastă și mă uit într-un punct fix. nici măcar nu știu dacă mă gândesc la ceva. îmi sună telefonul și nu-l aud, mă caută un trecut disperat și mi-e frică să-i răspund.
m-am îndrăgostit de doi ochi albaștrii și nouășpe ani prea tineri, mult prea tineri pentru mine.
mi-am sufocat sufletul până a murit.
mi-am împletit cunună de spini în jurul inimii până a secat.
mă arde și-mi vine să-mi rup carnea bucată cu bucată, să-mi fac duș cu apă clocotită doar să scap de degetele lui, de parfumul lui impregnat în pielea mea, de sunetul vocii lui din urechile mele, de imaginea lui de pe retina mea, să scap de el din mine.
m-am îndrăgostit atât de tare în 60 de zile și nu i-am spus niciodată.
și n-am să-i spun niciodată
pentru că nu va mai venit înapoi vreodată.
ori nu îl voi mai lăsa eu înapoi vreodată.

duminică, 1 ianuarie 2017

2016-2017, bullshit

2017.
nu sunt fericită mai deloc.
sunt fericită doar că am ajuns la 00.01 și prințesa vieții mele m-a trezit pupându-mă peste tot.
am dormit un an, cam așa, nu?
am intrat în 2017 cu doi oameni foarte importanți pentru mine, însă sunt tristă. de ce?
să-ți explic.
aseara, pe 30, eram atât de beată de fericire pentru că am băut Stejar cu cel mai minunat om în momentul respectiv. am râs și am glumit, am radiat de fericire doar pentru că el mi-a atins inima înainte de buze sau mâini. mi-am văzut fostul după care sufeream atât de mult și nici măcar nu mi-a păsat pentru că aveam doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri lângă mine.
și mai trist este că, aseara eram în pat cu un om care mi-a trezit atâtea simțuri cu pielea lui fină iar în seara asta sunt singură și mă inundă gândurile nopții trecute și a altor nopți pierdute cu alți oameni ce acum nu mai sunt, și mă bucur de asta, însă mă și întristez în același timp.
am pierdut mulți oameni anul ce tocmai a trecut, care parcă nici n-a fost, am pierdut suflete de la care am învățat cum să fiu eu iar lucrul teribil este că, de ar fi rămas acolo, dar ei mă vor urmări și în noile pagini pe care le voi scrie cu frică.
03.23 și eu nu pot să-mi termin coniacul din pahar pentru că sunt atât de tristă încât nici băutura nu mă mai ajută cu absolut nimic, e absolut neputiincioasă în fața mea iar eu mi-aș fi dorit să-i spun că mă ajută, dar nu pot să mai mint, să mă mai mint.
doi ochi albaștrii și 19 ani prea tineri.. mi i-aș fi dorit, cu toată forța mea, însă mi-au spus ”nu te atașa, eu nu pot avea sentimente„ iar eu mi-am promis că nu mă mai atașez de suflete moarte.
dragostea vieții mele a avut o noapte care n-are un grad de comparație, și mi se rupe sufletul când îmi sună telefonul și-i văd numele și nu-l pot ajuta, nu sunt acolo să-i spun că va fi bine, și să-l iau în brațe. sunt tristă pentru că știu că e iubirea vieții mele și eu nu pot fi iubirea vieții lui.
probabil că am devenit și eu un suflet mort, și încep un nou an.


să încep să scriu de acum noul capitol..
*Dropkick Murphys - Rose Tattoo, m-am îndrăgostit..*