miercuri, 13 iulie 2016

omul meu, primăvăratic

Iubito, miroși a flori de primăvară. A flori de primăvară și a tutun. A tutun cu un miros înțepător și totuși atât de dulce, atât de perfect. Miroși a mare, a sarea care zace-n adâncuri, a stelele de mare ce-s portocalii în orice moment al zile ș-al nopții. Miroși și a multă dragoste, o dragoste nebună, neîmpărtășită.
Iubito, ești frumoasă, frumoasă așa cum ești tu. Mi-am dat seama că țipetele există, dar pe ale tale eu nu le aud, sunt mereu surd iar tu te chinui și mai tare să te faci auzită. Dar știi ce-i ciudat? Mă văd doar lângă tine, altfel, eu mă tem să înfrunt viața. Dar vezi tu, când mi se frânge inima, e doar tăcere.. Ai crede că un lucru atât de important ar trebui să producă cel mai zgomotos sunet, dar, e doar tăcere. Mi-aș dor să aud un sunet. Suntem diferiți dar, peste ani, ne văd tot de mână.

welcome home, sweet kid

nu cred că am plecat vreodată pe bune de aici. am rămas chiar și cu sufletul și cu gândul la locul meu sigur și nepătruns. am fost ascunsă până acum ceva timp însă, m-am gândit că poate ar fi  bine să spun și cine sunt. nu e cine știe ce, nu sunt cine știe ce. nu mă trag dintr-o familie regală, nu am sânge albastru și nici nu îmi plouă cu bani în casă. sunt copilul modest care se transformă într-un adult. am o iubire imensă, pentru un om cu un suflet imens. tot ce e scris în urmă pe blogul ăsta, totul am trăit.. mi-am scris aici și ultima rană deschisă din suflet. acum sunt altcineva. altcineva cu un miros de cafea nouă, de tutun bine bătucit și de vise pe cale să se împlinească. sunt cu părul scurt și cu o nouă posibilitatea de a-mi crește rădăcini peste tot. sunt eu, sunt copilul adult ce iubește să trăiască.

m-am întors și nu cred că o să mai plec.