vineri, 19 mai 2017

am murit cu tine

hai sa bem vin
si sa ne pierdem la fundul sticlei
si sa-mi admiri ochii
sa-mi pui mana pe sutien si sa ma dezbraci de cuvinte
sa-mi atingi pielea
si sa-mi citesti sperantele
hai sa-mi picuri vin rosu pe buze
sa-mi musti carnea
si sa-mi deslusesti mistere
hai sa ne inecam in cada
in perfectiunea imperfectiunii noastre
hai sa ne legam cu sfoara
de picioare
si sa ne-aruncam in oceanu' durerii noastre
hai sa-mi dai jos chilotii
si sa-ti atingi degetele de ranile mele
vino sa ma strangi de gat
sa-mi simti sangele fugind turbat prin vene
hai sa stai pe scaun
si sa ma vezi ingenuchiata in fata ta
hai sa-mi infingi sageti in inima
sa vezi cum curge viata prin mine
hai sa ma vezi balansandu-ma de tavan
si sa-mi vezi sclipirea din ochii inchisi
hai sa ma salvezi
ca sa mergi cu mine nicaieri


vineri, 21 aprilie 2017

aprilie.

Am iubit  mereu mersul cu trenul. Este liniste, o liniste de mormant. Cel putin in trenul asta.
In trenul asta vad oameni plictisiti, fara speranta in ochi si in suflet. Oameni care nu asteapta sa ajunga la destinatie, oameni goi care isi doresc moartea si o asteapta ca pe un leac nepretuit. Oameni care ar ucide doar ca sa se ucida.
E o lumina palida, de nestins. Tremura trenul si-mi misca sufletul in noaptea asta mult prea linistita. Tuseste cineva. Parca isi tuseste grijile zilei de maine, parca-si roaga fiinta sa se descotoroseasca de neajunsuri. Atata nepasare pe fata lui batrana. Are ochii albastrii si un par alb si lung pana la umeri, brazdat parca de dorinta mortii. Isi scarpina usor fata si ofteaza des.
Sigur a fost intr-o alta viata un tanar cu ochi albastri, par saten si zambet pe buze. Un albastru de te pierzi in ei, pariu ca aveau o sclipire si o speranta arzatoare.. insa acum, acum tot ce se vede este un albastru sters, impaienjenit, pustiit si obosit. Atata boala, atata lacrima si atata nervi incat si-au distrus fiecare putere, Dar totusi, totusi atat de plini, atat de cuprinzatori. Are o cicatrice pe fata, poate este veteran de razboi, poate de asta nu ii este frica de moarte si o injura apasat printre dinti din cauza ca nu il mai bifeaza pe lista ei. Poate a vazut atata moarte incat crede ca este un om al ei si o asteapta ca si cum ar merge acasa. Inca poarte verigheta.. sotia lui e moarta, altfel n-as avea cum sa explic tristetea ce i se citeste pe chip. Sigur i-a murit iubirea si a murit chinuita de n-a mai reusit sa-si stearga de pe fata amaraciunea zilei de ieri.
Poarta haine ponosite desi miroase a un paarfum imbietor. Isi ingrijeste unghiile si isi sterge mereu nasul cu o batista brodata, cu o floare de colt. A incercat sa zambeasca vazand un copil mic tipand dupa femeia ce i-a dat viata. Nu are doi dinti in fata. Ii este dor, pe semne, de copilarie, vrea sa dea timpul inapoi cand grijile zilei de maine, si a celor pana cand va muri, nu il acaparau, nu ii devorau sufletul. Si se incrunta atunci cand porneste iar trenul. Nu cred ca vrea sa ajunga acasa si sa fie singur, Nu cred ca ii place singuratatea locului sau pustiit si cu aroma de iubirea plecata. Si-a sters acum un ochi, cred ca este bolnav. S-a uitat in batista si a bolborosit ceva nervos. A pus-o lenes la loc si si-a incrucisat mainile intr-o defensiva morbida.
Se ridica nervos si suparat. Coboara din tren uitandu-se amarat la locul pe care-l lasa in urma. Cred ca ajunge intr-un loc ce eu l-as numi acasa insa, pentru el, pare a fi iadul vechi si monoton.
Il vad pe geam cum dispare in noapte.
Iubesc sa merg cu trenul noaptea. Imi las mereu in el sperante prostesti si bucurii efemere.

luni, 10 aprilie 2017

oricum nu o sa intelegi niciodata

da.. si mi-am aprins lenes o tigara cat asteptam tramvaiul. erau atatia oameni plictisiti de viata ce asteptau impreuna cu mine. fara sa-mi dau seama m-am trezit cautand melodia ta favorita prin playlist-ul meu si mi-am ridicat ochii sa vad daca mai vine. atunci mi-am dat seama ca te cautam, si te-am cautat in fiecare om ce-mi statea in fata, si mi-am dat seama ca atata timp cat tu esti departe, devii o parte si mai mare din mine. uneori, nici eu nu mai inteleg unde incepi tu si unde incep eu sau, mai bine zis, unde ma termin eu.
si m-am trezit ca ma uitam in gol si tramvaiul imi ajunsese. m-am urcat lenes in el, si i-am dat play melodiei. daca as putea sa controlez ce se intampla cu mine, mi-as dori sa nu te mai simt niciodata.
dar doamne cat de viu erai in momentul ala, cat de bine te puteam vedea. si oh, cat de greu s-a miscat tramvaiul ala, parca-si dorea sa te simt acolo, sa te vad, sa te am langa mine. parca si-a dorit sa-mi chinuie sufletul pana sa ma dau jos si sa te uit pe bancheta aceea.
imi rup bucati din inima cand ma uit la ecranul telefonului meu prost si nu vad mesajul de la tine, si nici nu suna in miez de noapte sa iti aud vocea.
nu am inteles nici pana acum unde am gresit, sau unde gresesc, sau ce n-a fost potrivit pentru tine.
oh si ce se grabeau oamenii astazi, parca nu mai ajungeau la destinatie, parca timpul curgea prea repede si nu mai aveau timp.. iar eu, eu mergeam usor printre ei si simteam cum am timp, cum timpul sta in loc pentru mine, cum eu oricum nu o sa ajung la destinatia sufetului meu, asa ca nu are sens sa ma grabesc nicaieri. simteam cum oricum locul meu nu este aici, cum sunt o umbra pe asfaltul care abia se incalzeste.
da, si m-am plictisit.. am plecat si m-am urcat intr-un autobuz. m-am plictisit sa astept, am obosit sa astept ceva ce oricum nu vine, mi-am pierdut interesul pentru o destinatie care tot se indeparteaza.
n-ai stat niciodata aici, n-ai fost calmul printre furtuni. mereu ai fost un uragan ce a devenit mai mare, si mai mare..
sunt prea obosita si e de datoria mea sa plec, sa te las in pace, sa te las in globul tau de cristal.
imi pare rau, te-am cautat peste tot, am vrut doar sa te vad trecand, ti-am cautat privirea peste tot.. dar de ce scriu eu toate astea? oricum tu nu o sa intelegi ce spun.. oricum nu o sa vezi prostiile astea, oricum nu o sa iti dai seama de mine, oricum o sa ramana totul asa cum e si acum, oricum nu o sa imi dai niciun semn, oricum o sa fiu un nimic pentru tine..

am obosit sa incerc sa te fac sa te uiti la mine, m-am si plictisit..
oameni obositi de iubiri neimpartasite
bilet de tramvai folosit
melodie terminata
oricum nu o sa intelegi niciodata
da.. mi-am aprins lenes o tigara

joi, 23 martie 2017

aici n-am

și am înțeles. aici nu e loc pentru mine. nu eu trebuie să-ți încălzesc patul în noapte, nu asta-ți dorești. e mult mai mult decât mi-am putut imagina, nu e cum am vrut, nici măcar cum mi-am închipuit.
plec acum, îmi bate vântul în păr și mă ia frigul.. ai plecat și tu am plecat și eu, ești absent.
n-am mai multe cuvinte să scriu, să-ți spun.
e doar noapte și e târziu și ți-am rupt cuvintele și le-am dat foc în fața geamului meu.
nu mă mai leagă nimic de tine și nu te mai leagă nimic de mine.

am plecat și încă te iubesc.

marți, 21 martie 2017

pandora

mi-ar fi trebuit un cui acum, să stau și eu să contemplez, dar ma mulțumesc și cu o țigară.
dacă m-ai vedea acum ai spune că sunt o femeie de afaceri de succes.
de ce? am părul roșu prins în coc lejer și îmi curg suvițe rebele de păr pe ici pe colo, mi-am pus ochelarii pentru că acuz dureri prea mari de cap de ceva vreme, stau cu laptopul în brațe, fumez leneș din țigara asta și stau să scriu. am piciorul drept ridicat la piept, și sunt destul de prinsă aici încât n-aș auzi dacă ai veni să îți iei un pahar de apă. în imaginația mea încă ești aici.
am vrut să îți scriu astăzi despre tine, despre mine și despre noi. am vrut să îți scriu cum încă te iubesc, cum încă mă gândesc la tine mai des decât pot să clipesc, am vrut să îți spun cum te vreau, și în pat cu mine, leneș la margine, obosit și cu spatele la mine, să mă trezesc că-mi este sete și să fii acolo, în lumea ta, cu gândurile tale, să-ți văd părul cum se întinde pe jumătate de pat și să ți-l dau la o parte amuzată, să mă întind înapoi lângă tine și să încerc să nu te răpesc din somul tău, să-ți spun cum te vreau si cântându-mi la chitară și doar uitându-mă la tine, cum vreau să mă ții de mână printr-un parc aleatoriu și vorbind orice mic amănunt neimportant din viețile noastre mult prea importante, și cum vreau să mă uit la tine și să rămâi contrariat, să te văd cum te uiți la mine ciudat când spun vreo prostie sau vreun lucru ce nu-și are rostul sau vreo logică, cum îmi doresc mesajul ce ”ce faci?„ târziu de la tine, să mă bucur ca un copil de tine, am vrut să îți spun în seara asta să nu pleci de aici, să nu pleci de lângă mine, să nu-ți întorci privirea de la mine, să nu renunți la mine oricât de dificilă aș fi, să nu mă abandonezi, aș fi vrut să-ți cer să-mi dai șanse peste șanse până o să ajungi să vezi că n-au fost în zadar, până o să ajungi să mă vezi pe mine, să-mi vezi fiecare parte din corp, din viață, din suflet, din inimă, până o să-ți dai seama că te iubesc, că te-am iubit, și despre viitor nu știu ce să spun, dar sigur tot acolo voi fi.
am vrut în seara asta să-ți arăt că tu contezi, mai mult decât carnea care ești, mai mult decât partida bună de sex, mai mult decât sărutul voit, mai mult decât atât, am vrut să-ți arăt că tu omul contezi, că tu sufletul ești important, mi-am dorit să vezi că te văd și că sunt aici indiferent de cât de greu este, de cât de mult mă soliciți, sunt aici și îmi place aici..
am vrut să vezi că nu am orgoliu, și cel puțin nu cu tine, am vrut să observi că sunt goală în fața ta, atât de haine cât și de orice secret, am vrut să vezi că te-am lăsat să mă vezi, am vrut să vezi că încă sunt îndrăgostită..

dar am sfârșit aici, pe un scaun prost, în bucătăria rece, deja la a 3 a țigară cu gândul la tine..
am sfârșit aici, după niște mesaje proaste, gândindu-mă că te vreau, că nu-mi doresc altceva, după atâtea lucruri greșite cu tine, după atâtea nopți pierdute plângând, după prea multă suferință, mă agăț doar de niște cuvinte scrise pe o foaie roșie, după niște mesaje spuse poate la disperare, după toate astea încă mi te doresc, încă te iubesc, încă mi-e dor de tine, încă sper..

probabil e prea mult, probabil te sperii, probabil îți este frică și te simți copleșit.. și mie îmi este frică, și eu aș fugi acum, și eu m-aș duce departe, și eu mi-aș comanda o viață nouă de la un non-stop și dacă-mi mai rămâne rest mi-aș lua cu mine numai amintirile frumoase cu tine, și eu m-aș încălța în papuci noi și aș fugi de aici, dar rămân pentru mine, sperând c-o să-mi fie vreodată bine cu tine..

e prima seară în care nu am băut alcool
și tu tot nu ai venit să-ți iei paharul cu apă.